Prima rundă de NEGOCIERI cu echipa PE pentru șefia Parchetului European s-a încheiat fără REZULTAT. LIBE a selectat-o pe KOVESI pe primul loc în lista de candidați

Prima rundă de NEGOCIERI cu echipa PE pentru șefia Parchetului European s-a încheiat fără REZULTAT. LIBE a selectat-o pe KOVESI pe primul loc în lista de candidați
Publicat: 20/03/2019, 14:49
Actualizat: 25/03/2019, 19:54

Consiliul UE și echipa PE vor mai avea încă trei runde de negocieri, după cea de miercuri, pentru procurorul-șef european, la care candidează și Laura Codruța Kovesi, a anunțat europarlamentarul PNL Siefgried Mureșan. PE vrea ca la următoarele negocieri să participe un comitet de experți independenți.

Acesta a explicat cum a decurs ședința de miercuri, la care cele două părți și-au prezentat fiecare pozițiile, Consiliul UE susținând pentru șefia Parchetului European pe Jean-François Bohnert, în timp ce Parlamentul European pe Laura Codruța Kovesi.

„Tocmai s-a încheiat prima rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea primului procuror-șef al Uniunii Europene. Ce s-a întâmplat la negocieri?

Știrea inițială. „Era normal să se întâmple chestia asta. Eu nu mă așteptam la niciun rezultat, era mai mult decât normal și decât sigur. E prima întâlnire, își spune fiecare echipă opiniile… Deci era absolut, absolut normal”, a declarat pentru MEDIAFAX europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu.

El a precizat că următoarea rundă de negocieri va avea loc pe 27 martie, la Strasbourg.

Informația a fost confirmată și de europarlamentarul PSD Gabriela Zoană.

„Nu s-a ajuns la niciun rezultat. Pare a fi un blocaj. Următoarea întâlnire va fi pe 27 martie”, a spus și Zoană.

Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din președintele și vicepreședintele Comisiei LIBE, Claude Moraes și Judith Sargentini, președintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruța Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european. Rezultatul a fost: Laura Codruța Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată și în Comisia CONT cu o zi înainte.

În schimb, în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-șef european, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.

Având în vedere că Laura Codruța Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcția de procuror-șef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru șefia Parchetului UE, o negociere va avea loc între Parlament și Consiliu, pentru a ajunge la un consens.

Știrea inițială. Consiliul Uniunii Europene va avea, miercuri la Bruxelles, prima rundă de negocieri cu echipa PE în legătură cu viitorului procuror-șef european, funcție pentru care candidează și Laura Codruța Kovesi.

Anunțul a fost făcut, marți pe Facebook, de europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan care a a precizat că Parlamentul European intră în negocieri pentru șefia Parchetului UE „cu o poziție puternică, în timp ce Consiliul intră cu o poziție slabă”.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că reprezentanții Consiliului UE au propus ca următoarele runde de negociere cu PE să aibă loc pe 4 și 10 aprilie.

Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din președintele și vicepreședintele Comisiei LIBE, Claude Moraes și Judith Sargentini, președintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruța Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european. Rezultatul a fost: Laura Codruța Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată și în Comisia CONT cu o zi înainte.

În schimb, în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-șef european, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.

Având în vedere că Laura Codruța Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcția de procuror-șef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru șefia Parchetului UE, o negociere va avea loc între Parlament și Consiliu, pentru a ajunge la un consens.

foto: Mediafax Foto / Marian Ilie

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Vica Blochina, adevărul despre despărţirea dintre Alex Bodi şi Ema Uta: ”S-a săturat să îl...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
TAXĂ mai mare pentru 2,1 milioane de români. Se va da lege nouă
Prețurile la energia electrică explodează. Cât va costa curentul
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Igor Cuciuc își strigă durerea după înmormântarea unicului său copil. Imaginea emoționantă cu Andreea pe...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”